Bogdan Mara, fotbalistul din Liga I care a relizat "eventul" în acest sezon, își face deja planuri pentru Supercupă. Campion cu Unirea Urziceni, formație la care a evoluat în turul campionatului, și câștigător al Cupei României cu CFR Cluj, mijlocașul spune că va încerca să joace pentru ambele formații în întâlnirea ce va prefața sezonul 2009-2010.
"Anul trecut am pierdut cupa în fața CFR-ului, dar am recunoscut că ei au fost mai buni. Am dat deja de băut colegilor pentru event. Mă voi întâlni și cu Bilașco, prietenul meu cel mai bun. Sărbătoresc de două ori. Să vedem, în Supercupă poate o să joc o repriză la o echipă și o repriză la cealaltă", a declarat Bogdan Mara la Sport.ro.
Mara admite că ar fi preferat să evolueze în Liga Campionilor alături de foștii săi colegi, dar este convins că șansa îi va surâde în sezonul viitor. "Voi juca în Liga cu CFR-ul!", e crezul fotbalistului care a evoluat la 12 echipe de-a lungul carierei.
"Normal că îmi pare rău că am plecat de la Urziceni. Am o mulțime de prieteni acolo și mi-aș fi dorit să joc în Liga Campionilor. Totuși, sunt convins că voi ajunge și cu CFR-ul acolo, Clujul se va bate la titlu în sezonul viitor", a mai spus jucătorul ardelenilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER